Comunicat de presa 15.03.2016

SMMR considera ideea implementarii unui card pentru medici care sa le inregistreze activitatea profesionala ca fiind una nefavorabila in contextual actual al sistemului medical. Experienta hands-on pe care au avut-o toti medicii cu cardurile de sanatate prin numeroasele blocaje ale sistemului este un exemplu clar care trebuie sa ne dea de gandit. Ca si in cazul cardului de sanatate, un astfel de card ar necesita un sistem electronic functional pentru a fi corect implementat.

De asemenea, acest sistem ar fi consumator de timp – fiind necesara acordarea unei atentii suplimentare atat din partea rezidentilor cat si a cadrelor indrumatoare care ar trebui sa valideze procedurile. Un astfel de card ar putea chiar sa vina in detrimentul pregatirii rezidentilor, care in loc sa se preocupe de activitatea clinica si de binele pacientilor, acestia ar trebui sa isi redirectioneze atentia catre un nou proiect birocratic – validarea cardului la fiecare interventie, la fiecare manevra, la fiecare procedura implementata pe pacienti (mai ales in conditiile in acesta ar avea importanta in sustinerea examenului de specialitate).

Medicii rezidenti considera ca un astfel de card ar necesita costuri importante, de introducere si mentenanta, bani care ar putea fi alocati intr-o maniera mult mai buna – spre exemplu achizitionarea de noi calculatoare in spitale, pe care rezidentii sa le poata folosi in activitatile zilnice. Este bine stiut faptul ca in toate spitalele din Romania, calculatoarele sunt vechi si limitate ca numar si performanta, iar inlocuirea sau aditia unora noi ar fi un proiect care ar ajuta foarte mult activitatea rezidentilor.

Ca o solutie alternativa la cardul medicului, mult mai avantajoasa din punct de vedere financiar, dar si mai putin consumatoare de timp, ar putea fi un portofoliu electronic, in care fiecare medic sa aiba un cont in care sa isi poata nota propria activitate profesionala. Cu toate acestea, posibilitatea ca portofoliul sa ramana in aceeasi forma si dupa dobandirea specialitatii nu este fezabila, el fiind o unealta care sa asiste procesul de invatare si specializare, nu si pentru evaluarea performantei.

Prin toate argumentele prezentate, SMMR considera ca, la momentul actual, implementarea unui card al medicului ar fi o risipa financiara, consumatoare de timp si un proces birocratic pe care rezidentii ar trebui sa il indeplineasca, in detrimentul pregatirii lor profesionale.

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Sanatate/Ministerul+Sanatatii+vrea+sa+introduca+un+card+pentru+medici+Rez