Programele de studii universitare de master reprezintă al II-lea ciclu de studii universitare. Acestea au o durată normală de 1-2 ani şi corespund unui număr minim de credite de studii transferabile, cuprins între 60 şi 120. Pentru profesia de medic, ciclul I şi ciclul II de studii universitare sunt comasate, într-un program unitar de studii cu o durată cuprinsă de 6 ani, diplomele obţinute fiind echivalente diplomei de master şi oferă posibilitatea înscrierii direct la doctorat.
Programele de studii universitare de master pot fi de mai multe tipuri:
- master profesional, orientat preponderent spre formarea competenţelor profesionale;
- master de cercetare, orientat preponderent spre formarea competenţelor de cercetare ştiinţifică. Acest program de studii poate fi echivalat cu primul an de studiu din cadrul programelor de studii universitare de doctorat.
- master didactic
Pot candida la programe de studii universitare de master absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă. Absolvenţii unei facultăţi se pot înscrie la orice program de masterat din cadrul universităţii ce au absolvit-o sau orice altă universitate din ţară sau din afara tării. Perioadele de înscriere pot diferi de la universitate la universitate dar majoritatea acestora se desfăşoara în luna septembrie, după promovarea examenului de licenţă al universităţii respective. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului alocă pentru studiile universitare de master la forma de învăţământ cu frecvenţă un număr de granturi de studii finanţate de la buget, pentru universităţile de stat.
Diploma conferită după promovarea unui program de studii universitare de master şi susţinerea cu succes a lucrării de disertaţie se numeşte diplomă de master şi cuprinde toate informaţiile necesare pentru a descrie programul de studii absolvit, inclusiv forma de învăţământ. Aceasta este însoţită de suplimentul la diplomă care se eliberează gratuit, în limba română şi o limbă de circulaţie internaţională.
Descrierea detaliată a programului masterat şi caracteristicile lui legale se găsesc în articolele 153-156 din Legea Educaţiei Naţionale 1-2011.
Programele de masterat pentru universităţile de medicină din România pot fi găsite în urmatoarele link-uri:
– Arad: Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”
– Bucureşti: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”
– Braşov: Universitatea Transilvania
– Cluj: Universitatea de Medicina şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”
– Constanţa: Universitatea „Ovidius”
– Craiova: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova
– Iaşi: Universitatea de Medicina şi Farmacie „Grigore T. Popa”
– Oradea: Universitatea Oradea
– Sibiu: Universitatea „Lucian Blaga”
– Târgu Mureş: Universitatea de Medicina şi Farmacie Târgu Mureş
– Timişoara: Universitatea de Medicina şi Farmacie „Victor Babeş”
Absolvenții de medicină pot urma masterate și în cadrul
- facultăților de biologie
- facultăților de psihologie
- institutelor de cercetare medicală (biochimie)
Pentru București programele de masterat ale facultăților/institutelor menționate mai sus pot fi găsite la